HOTĂRĀRE   Nr. 1370 din 18 noiembrie 2009

privind organizarea şi efectuarea recensămāntului general agricol din Romānia

EMITENT:      GUVERNUL ROMĀNIEI

PUBLICATĂ ĪN: MONITORUL OFICIAL  NR. 805 din 25 noiembrie 2009

 

    Īn temeiul art. 108 din Constituţia Romāniei, republicată, al art. 6 alin. (3) şi al art. 9 din Legea nr. 153/2008 privind efectuarea recensămāntului general agricol din Romānia,

 

    Guvernul Romāniei adoptă prezenta hotărāre.

 

    ART. 1

    (1) Īn scopul pregătirii, organizării, conducerii şi efectuării lucrărilor recensămāntului general agricol, se constituie comisii teritoriale la nivel de judeţ, municipiu, oraş, comună, precum şi secretariate tehnice īn componenţa prevăzută īn anexele nr. 1, 2 şi 3.

    (2) Se constituie comisii teritoriale la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivelul sectoarelor acestuia.

    (3) Membrii comisiilor judeţene, respectiv ai comisiei municipiului Bucureşti, nominalizaţi de către conducătorii fiecărei instituţii implicate, se aprobă prin ordin al prefectului, iar prin dispoziţii ale primarilor se aprobă membrii comisiilor municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor.

    (4) Comisiile teritoriale se constituie īn termen de 15 zile de la intrarea īn vigoare a prezentei hotărāri şi răspund de organizarea şi efectuarea recensămāntului general agricol īn cadrul unităţilor administrativ-teritoriale respective, potrivit prevederilor Legii nr. 153/2008 privind efectuarea recensămāntului general agricol din Romānia şi a Programului general de organizare şi efectuare a Recensămāntului General Agricol 2010, elaborat de Secretariatul tehnic central şi aprobat de Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol.

    (5) Atribuţiile comisiilor teritoriale sunt prevăzute īn anexele nr. 4 şi 5.

    (6) Comisiile teritoriale īşi īncetează activitatea odată cu publicarea rezultatelor provizorii.

    ART. 2

    (1) Comisiile judeţene şi comisia municipiului Bucureşti organizează secretariate tehnice pe lāngă unităţile teritoriale ale Institutului Naţional de Statistică.

    (2) Secretariatele tehnice ale comisiilor judeţene şi al comisiei municipiului Bucureşti desfăşoară activităţi necesare pregătirii, conducerii şi efectuării recensămāntului general agricol, īn conformitate cu prevederile Programului general de organizare şi efectuare a Recensămāntului General Agricol 2010, aprobat de Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol.

    (3) Acestea se īnfiinţează īn termen de 5 zile de la constituirea comisiilor judeţene şi a comisiei municipiului Bucureşti.

    (4) Componenţa nominală a secretariatelor tehnice ale comisiilor judeţene şi componenţa nominală a secretariatului tehnic al comisiei municipiului Bucureşti sunt stabilite de către comisiile judeţene şi de către comisia municipiului Bucureşti.

    (5) Atribuţiile secretariatelor tehnice ale comisiilor judeţene şi al comisiei municipiului Bucureşti pentru recensămāntul general agricol sunt prevăzute īn anexa nr. 6.

    ART. 3

    (1) Instituţiile prefecţilor, consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi primăriile comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti asigură condiţiile tehnico-materiale necesare bunei desfăşurări a activităţilor de pregătire, organizare şi efectuare a recensămāntului general agricol, īn conformitate cu Programul general de organizare şi efectuare a Recensămāntului General Agricol 2010, aprobat de către Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol.

    (2) Īn acest scop, autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la alin. (1) iau măsuri privind:

    a) asigurarea spaţiilor, mobilierului şi mijloacelor de telecomunicaţii necesare desfăşurării activităţii comisiilor teritoriale şi a secretariatelor tehnice, depozitarea şi păstrarea īn condiţii corespunzătoare a materialelor de recensămānt, precum şi a altor mijloace necesare efectuării īn bune condiţii a lucrărilor de recensămānt;

    b) asigurarea spaţiilor necesare desfăşurării instructajelor īn condiţii corespunzătoare, pentru īnsuşirea de către recenzori a instrucţiunilor privind īnregistrarea corectă a datelor şi informaţiilor īn chestionarele de recensămānt;

    c) īntocmirea, verificarea şi actualizarea registrului agricol, a corectitudinii datelor īnscrise īn acesta, īn conformitate cu reglementările īn vigoare, astfel īncāt, pānă la data de 1 iulie 2010, să devină funcţional şi util pentru īntocmirea listelor unităţilor de recenzare şi corelarea cu datele declarate īn chestionarele de recensămānt;

    d) obţinerea materialelor cartografice cu limitele unităţilor administrativ-teritoriale deţinute de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară şi de Fondul Naţional Geodezic şi īmpărţirea acestora īn sectoare şi secţii de recensămānt, la termenele stabilite şi īn conformitate cu hotărārile Comisiei Centrale pentru Recensămāntul General Agricol;

    e) īntocmirea listelor unităţilor de recenzare, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, ale căror centralizatoare sunt īnaintate comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti;

    f) īmpărţirea localităţilor īn sectoare şi secţii de recensămānt, pe baza listelor unităţilor de recenzare şi a normelor stabilite de către Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol;

    g) actualizarea nomenclaturii stradale la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale; la nivelul comunelor, unde nu este aprobată nomenclatura stradală, aceasta se aprobă īn termen de 5 zile de la data intrării īn vigoare a prezentei hotărāri;

    h) recrutarea personalului necesar efectuării lucrărilor de recensămānt, īn colaborare cu comisiile teritoriale;

    i) asigurarea mijloacelor de transport necesare pregătirii şi efectuării recensămāntului general agricol, la termenele şi pe duratele prevăzute īn graficele elaborate de către comisiile teritoriale.

    ART. 4

    Īn perioada 1 iulie 2010 - 1 mai 2011, īn care se desfăşoară principalele acţiuni de organizare şi efectuare a recensămāntului general agricol, cotele lunare ale consumului de carburant pentru autoturisme, aprobate prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se suplimentează cu cāte 200 litri carburant pe lună, cu īncadrarea īn bugetul aprobat pentru efectuarea recensămāntului general agricol al fiecărei instituţii publice implicate, pentru cāte un autoturism de la fiecare dintre acestea.

    ART. 5

    Pentru acţiunile care se desfăşoară īn perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2011, referitoare la efectuarea recensămāntului general agricol, introducerea, prelucrarea şi validarea datelor, se majorează cheltuielile aferente a cāte două posturi telefonice pentru secretariatul tehnic central, care funcţionează la sediul Institutului Naţional de Statistică, şi pentru secretariatele tehnice ale comisiilor judeţene şi secretariatul tehnic al comisiei municipiului Bucureşti, care funcţionează pe lāngă unităţile teritoriale de statistică.

    ART. 6

    (1) Recenzorii, recenzorii-şefi şi coordonatorii, selectaţi din rāndul specialiştilor agricoli, al specialiştilor īn economie, informatică, precum şi al altor categorii de persoane, cu studii superioare sau medii, primesc, pentru activitatea depusă īn perioada efectuării recensămāntului general agricol, īn baza unor convenţii civile, pe lāngă drepturile salariale la unităţile la care sunt īncadraţi sau pensie, după caz, o indemnizaţie brută pe zi de activitate, stabilită după cum urmează:

    a) coordonatorii şi recenzorii-şefi, 55 lei pe zi de activitate, pentru cel mult 25 de zile efectiv lucrate, respectiv pentru cel mult 23 de zile efectiv lucrate;

    b) recenzorii, 50 lei pe zi de activitate, pentru cel mult 20 de zile efectiv lucrate.

    (2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată la īncheierea acţiunii şi se impozitează conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

    (3) Nu se reţine contribuţia pentru asigurările sociale şi de sănătate la indemnizaţiile īncasate potrivit alin. (1).

    (4) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi specialiştii din secretariatele tehnice sunt scutiţi de toate atribuţiile ce le revin la instituţiile unde sunt īncadraţi, pe perioada de activitate desfăşurată pentru efectuarea recensămāntului general agricol, şi īşi menţin toate drepturile salariale.

    (5) Coordonatorii, recenzorii-şefi şi recenzorii beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport īn cazul deplasărilor pentru culegerea datelor īn altă localitate decāt cea de domiciliu, preluarea şi predarea instrumentarului statistic şi a datelor culese de la şi la sediile secretariatelor tehnice de pe lāngă unităţile teritoriale ale Institutului Naţional de Statistică, precum şi pentru instruirea personalului.

    ART. 7

    (1) Personalul care efectuează ancheta de control a recensămāntului general agricol īn anul 2011 beneficiază de aceleaşi drepturi pe zi efectiv lucrată ca cele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b).

    (2) Indemnizaţia se acordă o singură dată, pentru cel mult 15 zile efectiv lucrate.

    ART. 8

    Avānd īn vedere caracterul temporar al activităţii, īn mod excepţional, personalul suplimentar prevăzut la art. 8 din Legea nr. 153/2008 poate fi recrutat şi din rāndul persoanelor pensionate.

    ART. 9

    (1) Sumele necesare realizării recensămāntului general agricol sunt cele prevăzute īn anexa nr. 7.

    (2) Fondurile necesare pentru pregătirea, organizarea, coordonarea şi efectuarea recensămāntului general agricol, precum şi pentru publicarea rezultatelor, prevăzute īn anexa nr. 7, se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin bugetul Institutului Naţional de Statistică, şi din bugetele Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu īncadrarea īn prevederile bugetare aprobate anual.

    (3) Īn suma prevăzută Institutului Naţional de Statistică, pentru perioada 2010 - 2012, se include şi finanţarea de 4 milioane euro prevăzută īn Regulamentul (CE) nr. 1.166/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind anchetele structurale īn agricultură şi ancheta privind metodele de producţie agricolă şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 571/88 al Consiliului, la art. 13 "Contribuţia comunitară".

    (4) Din suma totală prevăzută īn anexa nr. 7, suma de 4 milioane euro este primită de la Uniunea Europeană, din care 2,4 milioane de euro reprezintă prefinanţarea prevăzută īn anul 2009, iar restul de 1,6 milioane euro este acordat īn anul 2013, după īncheierea recensămāntului.

    (5) Cheltuielile efectuate īn contul sumei de 1,6 milioane euro se prefinanţează din bugetul de stat, prin bugetul Institutului Naţional de Statistică, urmānd ca la rambursarea sumei de la Uniunea Europeană, aceasta să se vireze ca venit la bugetul de stat.

    (6) Defalcarea pe categorii de cheltuieli a sumelor prevăzute pe fiecare ordonator de credite, conform anexei nr. 7, se face cu aprobarea ordonatorului principal de credite, la propunerea Comisiei Centrale pentru Recensămāntul General Agricol.

    ART. 10

    Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale centralizează şi validează datele şi informaţiile rezultate īn urma efectuării recensămāntului general agricol.

    ART. 11

    Prelucrarea datelor, precum şi publicarea rezultatelor finale ale recensămāntului general agricol se realizează de către Institutul Naţional de Statistică, inclusiv unităţile teritoriale de statistică din subordine, pe baza Programului general de organizare şi efectuare a Recensămāntului General Agricol 2010, la termenele aprobate de către Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol.

    ART. 12

    (1) Datele şi informaţiile primare culese prin chestionarele de recensămānt sunt păstrate potrivit dispoziţiilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) După validarea şi publicarea rezultatelor finale ale recensămāntului general agricol, chestionarele sunt distruse, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 13

    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

    a) īmpiedicarea, īn orice mod, a persoanelor implicate īn acţiunea de recensămānt şi īn ancheta privind metodele de producţie agricolă īn efectuarea īnregistrărilor şi controlului datelor ce fac obiectul acestor două cercetări statistice;

    b) refuzul furnizării informaţiilor prevăzute īn chestionarul de recensămānt şi ancheta privind metodele de producţie agricolă;

    c) furnizarea de date şi informaţii eronate sau incomplete;

    d) nerespectarea dispoziţiilor legale şi a instrucţiunilor privind modul de īnregistrare şi prelucrare a datelor;

    e) nerespectarea dispoziţiilor legale de păstrare a caracterului confidenţial al datelor personale declarate şi īnregistrate īn chestionarul de recensămānt şi la ancheta privind metodele de producţie agricolă;

    f) refuzul completării şi predării chestionarelor de recensămānt recenzorilor-şefi sau coordonatorilor de către unităţile de recenzare, pentru care este prevăzut procedeul autoīnregistrării;

    g) utilizarea rezultatelor obţinute īn alte scopuri decāt cele statistice;

    h) neactualizarea ori neaprobarea nomenclaturii stradale.

    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) - h) se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

    (3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se aplică atāt persoanelor fizice, cāt şi persoanelor juridice.

    (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către persoanele īmputernicite de prefect, primar, precum şi de alte persoane anume īmputernicite īn acest scop de către Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol.

    (5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) intră īn vigoare īn termen de 10 zile de la data publicării prezentei hotărāri īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I.

    ART. 14

    Dispoziţiile art. 13 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 15

    Persoanele implicate īn realizarea recensămāntului general agricol beneficiază, pe perioada īndeplinirii acestei activităţi, de protecţia legii, fiind considerate ca īndeplinind o funcţie publică de exercitare a autorităţii de stat.

    ART. 16

    Anexele nr. 1 - 7 fac parte integrantă din prezenta hotărāre.

 

                  PRIM-MINISTRU

                     EMIL BOC

 

                       Contrasemnează:

                       Viceprim-ministru,

                       ministrul administraţiei şi internelor,

                       interimar,

                       Vasile Blaga

 

                       Secretarul general al Guvernului,

                       Daniela Nicoleta Andreescu

 

                       p. Ministrul agriculturii,

                       pădurilor şi dezvoltării rurale, interimar,

                       Nicolae Giugea,

                       secretar de stat

 

                       p. Preşedintele Institutului Naţional

                       de Statistică,

                       Cristian Nicolae Stănică

 

                       p. Ministrul muncii,

                       familiei şi protecţiei sociale, interimar,

                       Mihai Constantin Şeitan,

                       secretar de stat

 

                       Ministrul finanţelor publice,

                       Gheorghe Pogea

 

    Bucureşti, 18 noiembrie 2009.

    Nr. 1.370.

 

    ANEXA 1

 

    Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru recensămāntul general agricol

 

    Preşedinte:     - prefectul judeţului, prefectul municipiului Bucureşti

    Vicepreşedinţi: - preşedintele consiliului judeţean, unul dintre

                      viceprimarii municipiului Bucureşti

                    - directorul coordonator al direcţiei teritoriale a

                      Institutului Naţional de Statistică

                    - directorul coordonator al direcţiei pentru agricultură şi

                      dezvoltare rurală judeţene, directorul coordonator al

                      Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a

                      Municipiului Bucureşti

    Secretari:      - directorul coordonator adjunct al direcţiei pentru

                      agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, directorul

                      coordonator adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi

                      Dezvoltare Rurală a Municipiului Bucureşti

                    - directorul coordonator adjunct al direcţiei teritoriale a

                      Institutului Naţional de Statistică

    Membri:         a) unul dintre cei 2 subprefecţi ai judeţului, respectiv ai

                       municipiului Bucureşti;

                    b) secretarul judeţului, secretarul general al municipiului

                       Bucureşti;

                    c) cāte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din Romānia,

                       al Asociaţiei Oraşelor din Romānia şi al Asociaţiei

                       Municipiilor din Romānia, din judeţul respectiv, desemnat

                       de preşedintele acestor structuri asociative;

                    d) directorul oficiului de cadastru şi publicitate

                       imobiliară, directorul Oficiului de Cadastru şi

                       Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti;

                    e) directorul coordonator al direcţiei generale a finanţelor

                       publice judeţene, directorul Direcţiei Generale a

                       Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

 

    ANEXA 2

 

    Comisiile municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale pentru recensămāntul general agricol

 

    Preşedinte:     - primarul municipiului, primarul sectorului municipiului

                      Bucureşti, al oraşului, al comunei

    Vicepreşedinte: - secretarul municipiului, secretarul general al

                      municipiului Bucureşti, secretarul sectorului municipiului

                      Bucureşti, secretarul oraşului, secretarul comunei

    Membri:         a) reprezentantul Direcţiei Regionale de Statistică

                       Bucureşti;

                    b) persoane din aparatul de specialitate al primarului, cu

                       atribuţii īn domeniul registrului agricol;

                    c) 1 - 2 specialişti agricoli.

 

    ANEXA 3

 

    Secretariatele tehnice ale comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru recensămāntul general agricol

 

    Secretar: - directorul coordonator adjunct al direcţiei teritoriale a

                Institutului Naţional de Statistică

    Membri:   a) un reprezentant din cadrul instituţiei prefectului;

              b) un reprezentant din cadrul aparatului de specialitate al

                 consiliului judeţean şi, respectiv, al primarului general al

                 municipiului Bucureşti;

              c) 3 - 4 reprezentanţi din cadrul unităţii teritoriale a

                 Institutului Naţional de Statistică;

              d) 3 - 4 reprezentanţi din cadrul unităţii teritoriale a

                 Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;

              e) un reprezentant din cadrul oficiului de cadastru şi publicitate

                 imobiliară, un reprezentant din cadrul Oficiului de Cadastru şi

                 Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti.

 

    ANEXA 4

 

    Atribuţiile comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru recensămāntul general agricol

 

    Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti organizează, coordonează şi conduc acţiunile şi lucrările de efectuare a recensămāntului īn cadrul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ (municipii, oraşe, comune) şi din sectoarele municipiului Bucureşti.

    Īn acest scop, comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii:

    a) organizează secretariatele tehnice, pe lāngă unităţile teritoriale ale Institutului Naţional de Statistică, organe executive de lucru, care realizează acţiuni şi lucrări necesare comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, īn īndeplinirea atribuţiilor ce le revin pentru pregătirea, organizarea, conducerea şi efectuarea lucrărilor recensămāntului, īn localităţile judeţelor şi īn sectoarele municipiului Bucureşti;

    b) īnaintează secretariatului tehnic central, īn termen de 10 zile de la constituirea comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru recensămānt şi a secretariatelor tehnice, o copie de pe ordinul prefectului, precum şi procesele-verbale, cu componenţa nominală a fiecărei comisii şi a fiecărui secretariat tehnic judeţean şi a municipiului Bucureşti, datele de contact ale membrilor acestora;

    c) dispun măsuri pentru constituirea comisiilor municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale;

    d) verifică modul cum s-au asigurat spaţiile de lucru, mobilierul, mijloacele de comunicare necesare desfăşurării activităţii comisiilor judeţene şi a secretariatelor tehnice judeţene, depozitării şi păstrării, īn condiţii corespunzătoare, a materialelor de recensămānt, precum şi alte mijloace necesare pentru efectuarea recensămāntului;

    e) asigură implementarea şi monitorizarea activităţilor de pregătire şi efectuare a recensămāntului, īn toate localităţile de pe raza judeţului şi sectoarele municipiului Bucureşti, pe baza programului Comisiei Centrale pentru Recensămāntul General Agricol;

    f) controlează şi analizează, īn colaborare cu comisiile teritoriale, activitatea de completare şi actualizare a registrelor agricole, de la nivelul primăriilor;

    g) preşedintele atribuie sarcini concrete membrilor comisiei teritoriale şi secretariatului tehnic judeţean şi repartizează localităţile de care să răspundă pentru acţiunile ce se vor desfăşura īn etapele premergătoare şi de efectuare a recensămāntului;

    h) acordă asistenţă tehnică primăriilor şi comisiilor teritoriale pentru recensămānt la lucrările premergătoare recensămāntului:

    - īntocmirea listelor cu exploataţiile agricole;

    - īmpărţirea unităţii administrativ-teritoriale īn sectoare şi secţii de recensămānt pe materialele cartografice preluate de la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, respectiv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti;

    - elaborarea lucrărilor de īmpărţire a teritoriului localităţilor īn sectoare şi secţii de recensămānt, pe baza normelor metodologice aprobate de Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol;

    - selectarea şi recrutarea personalului de recensămānt (recenzori, recenzori-şefi, coordonatori), cu respectarea numărului de persoane stabilit de comisiile judeţene pentru fiecare municipiu, oraş, comună şi de comisia municipiului Bucureşti, pentru fiecare sector;

    i) īntocmesc şi īnaintează secretariatului tehnic central programe de organizare a instructajelor, precizānd perioada, locul de desfăşurare a acestora, numărul participanţilor pe serii şi persoanele nominalizate pentru efectuarea instruirilor;

    j) organizează şi coordonează acţiunea de instruire a membrilor comisiilor teritoriale, a personalului de īndrumare şi control, precum şi a recenzorilor, recenzorilor-şefi şi coordonatorilor şi informează Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol despre modul cum s-au desfăşurat instructajele, gradul de participare şi despre problemele deosebite (organizatorice şi metodologice) ridicate īn timpul efectuării instruirilor, soluţiile şi măsurile luate;

    k) organizează şi urmăresc primirea, depozitarea şi distribuirea către comisiile teritoriale a instrumentarului statistic şi a celorlalte materiale auxiliare necesare pregătirii şi efectuării recensămāntului. Īn acest scop, comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin secretariatele tehnice ale acestora, stabilesc necesarul de materiale pentru fiecare localitate (municipiu, oraş, comună, sector al municipiului Bucureşti);

    l) aprobă planul acţiunilor de popularizare a recensămāntului, īntocmit pe baza programului primit de la Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol. Organizează pe plan local acţiuni de popularizare prin presă, radio, televiziune, conferinţe, simpozioane, se preocupă de şi urmăreşte difuzarea şi afişarea materialelor de popularizare primite de la Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol (broşuri, afişe, calendare etc.);

    m) organizează pe teren acţiuni de control şi īndrumare a comisiilor teritoriale, cu privire la modul de derulare a lucrărilor recensămāntului şi de respectare a termenelor prevăzute īn programul aprobat de către Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol;

    n) aprobă graficele īntocmite de secretariatele tehnice judeţene referitoare la necesarul, durata şi termenele la care se vor pune la dispoziţia comisiei judeţene, de către unităţile administraţiei publice reprezentate īn comisia judeţeană şi a municipiului Bucureşti, a mijloacelor de transport pentru pregătirea şi efectuarea recensămāntului. Aprobă modul de utilizare a cotei de carburanţi repartizate de către Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol;

    o) analizează periodic, īmpreună cu preşedinţii comisiilor teritoriale, stadiul lucrărilor/acţiunilor premergătoare recensămāntului şi dispun măsuri pentru desfăşurarea acestora;

    p) controlează pe teren dacă recenzorii au īntocmit lista exploataţiilor agricole din sectoarele de recensămānt atribuite şi modul īn care aceştia efectuează vizita preliminară;

    q) organizează şi urmăresc desfăşurarea acţiunii de recenzare a exploataţiilor agricole şi informează secretariatul tehnic central la termenele stabilite asupra stadiului īnregistrărilor şi a situaţiilor deosebite (organizatorice, metodologice) constatate pe teren;

    r) răspund, īmpreună cu comisiile teritoriale, de păstrarea caracterului confidenţial al datelor declarate de repondenţi (exploataţiile agricole) şi īnregistrate īn chestionarele de recensămānt, precum şi de utilizarea acestora numai īn scopuri statistice;

    s) organizează şi controlează centralizarea datelor la nivelul localităţilor şi pe judeţ, pentru obţinerea rezultatelor provizorii ale recensămāntului;

    t) acordă asistenţă tehnică şi coordonează lucrările pe teren pentru ancheta de control a recensămāntului;

    u) urmăresc ca īn perioada de recenzare, īn īndeplinirea atribuţiilor ce le revin, personalul de recensămānt şi membrii comisiilor teritoriale pentru recensămānt să se identifice prin prezentarea legitimaţiei care le atestă această calitate;

    v) analizează şi validează rezultatele provizorii şi finale la nivel de judeţ ale recensămāntului;

    w) urmăresc şi iau măsuri legale ca recenzorii, recenzorii-şefi şi coordonatorii, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi de īndrumare, control şi prelucrare să beneficieze de protecţia legii, fiind asimilate cu cele care īndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat;

    x) nominalizează şi autorizează persoane din aparatul prefecturii şi al primăriilor pentru aplicarea de contravenţii celor care comit fapte ce īmpiedică desfăşurarea īn bune condiţii a acţiunilor de recensămānt;

    y) īndeplinesc şi alte sarcini legate de organizarea şi efectuarea recensămāntului, pe baza hotărārilor Comisiei Centrale pentru Recensămāntul General Agricol.

 

    ANEXA 5

 

    Atribuţiile comisiilor municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale pentru recensămāntul general agricol

 

    Comisiile municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale pentru recensămānt răspund de efectuarea acţiunilor şi lucrărilor prevăzute īn Programul general de organizare şi efectuare a Recensămāntului General Agricol 2010, aprobat de Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol, şi au următoarele atribuţii:

    a) īnaintează comisiei judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru recensămānt, īn termen de 10 zile de la constituire, o copie de pe dispoziţia primarului de constituire a comisiei şi procesul-verbal cu componenţa nominală a acesteia, datele de contact ale membrilor acestora;

    b) organizează, conduc, controlează şi răspund de efectuarea lucrărilor de recensămānt pe raza municipiilor şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, la termenele prevăzute şi potrivit instrucţiunilor Comisiei Centrale pentru Recensămāntul General Agricol;

    c) colaborează cu primăriile la efectuarea lucrărilor pregătitoare ale recensămāntului:

    - īntocmirea listelor exploataţiilor agricole, ale căror centralizatoare vor fi īnaintate comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti;

    - īmpărţirea unităţii administrativ-teritoriale īn sectoare de recensămānt pe materialele cartografice preluate de la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, respectiv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti şi īnaintarea acestora comisiei judeţene şi a municipiului Bucureşti spre verificare şi aprobare;

    - elaborarea lucrărilor de sectorizare a teritoriului localităţilor, īn conformitate cu normele aprobate de Comisia Centrală pentru Recensămāntul General Agricol;

    - asigurarea, selectarea şi recrutarea personalului de recensămānt, reprezentat de recenzori, recenzori-şefi şi coordonatori, din rāndul specialiştilor agricoli, al specialiştilor īn economie, informatică şi alte domenii, inclusiv funcţionarii publici de specialitate, precum şi din rāndul pensionarilor şi al altor categorii de persoane cu pregătire corespunzătoare, cu studii superioare sau medii;

    d) colaborează cu primăriile pentru asigurarea atāt a spaţiilor de lucru şi a mijloacelor de comunicare necesare desfăşurării activităţii comisiei, cāt şi a spaţiilor pentru păstrarea şi gestionarea materialelor de recensămānt, pānă la predarea lor comisiei judeţene şi a municipiului Bucureşti;

    e) colaborează cu primăriile şi iau măsuri īn vederea actualizării registrului agricol, īn conformitate cu reglementările īn vigoare;

    f) răspund de participarea recenzorilor, recenzorilor-şefi, coordonatorilor şi recenzorilor de rezervă la instructajele organizate īn cadrul judeţului şi municipiului Bucureşti;

    g) preşedinţii comisiilor participă la şedinţele de analiză a stadiului lucrărilor premergătoare recensămāntului, care vor avea loc la comisia judeţului şi a municipiului Bucureşti;

    h) organizează acţiuni de popularizare a recensămāntului, pe baza programului primit de la comisia judeţeană şi a municipiului Bucureşti pentru recensămānt, subliniind importanţa, scopul, perioada şi modul de efectuare a recensămāntului, precum şi prevederile legale referitoare la de confidenţialitatea datelor declarate de către repondenţi; dispun măsuri pentru asigurarea, difuzarea şi afişarea materialelor de popularizare transmise de comisia judeţeană şi a municipiului Bucureşti;

    i) organizează repartizarea recenzorilor şi recenzorilor-şefi pe sectoare şi secţii de recensămānt;

    j) controlează modul de efectuare pe teren a vizitei preliminare de către recenzori;

    k) verifică dacă toţi recenzorii şi recenzorii-şefi activează īn cadrul sectoarelor, respectiv secţiilor de recensămānt, şi iau măsuri de īnlocuire a celor absenţi cu personalul de rezervă care a participat la instructaje;

    l) analizează zilnic, cu recenzorii-şefi şi coordonatorii, modul de desfăşurare a īnregistrării, greutăţile īntāmpinate şi stabilesc măsuri pentru remedierea lipsurilor constatate, asigură interpretarea unitară a instrucţiunilor şi īnregistrarea corectă a datelor īn chestionarele de recensămānt;

    m) informează comisia judeţeană şi a municipiului Bucureşti despre stadiul īnregistrării exploataţiilor agricole, precum şi despre situaţiile deosebite (organizatorice, metodologice) īntālnite pe teren;

    n) primesc, la īncheierea acţiunii de recenzare, de la recenzorii-şefi şi coordonatori mapele cu chestionarele de recensămānt completate, centralizatoarele, precum şi īntregul material distribuit recenzorilor şi verifică conţinutul lor (inclusiv materialele de recensămānt neutilizate);

    o) asigură păstrarea īn condiţii de securitate a īntregului material de recensămānt şi centralizează datele provizorii ale recensămāntului, pe municipiu şi sector al municipiului Bucureşti, oraş sau comună;

    p) urmăresc respectarea de către personalul de recensămānt (recenzori, recenzori-şefi şi coordonatori) a confidenţialităţii datelor īn timpul īnregistrării;

    q) analizează şi validează rezultatele provizorii ale recensămāntului pentru unitatea administrativ-teritorială respectivă, īntocmesc procesele-verbale de omologare ale acestora;

    r) predau comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti materialele de recensămānt, īmpreună cu rezultatele provizorii, şi restituie toate materialele neutilizate;

    s) sprijină şi coordonează lucrările anchetei de control al recensămāntului;

    t) īndeplinesc şi alte sarcini primite din partea comisiei judeţene şi a municipiului Bucureşti.

 

    ANEXA 6

 

    Atribuţiile secretariatelor tehnice ale comisiilor judeţene şi al comisiei municipiului Bucureşti pentru recensămāntul general agricol

 

    a) elaborează graficul lucrărilor de pregătire, organizare, coordonare şi efectuare a recensămāntului;

    b) informează comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti īn legătură cu stadiul de realizare şi calitatea lucrărilor efectuate īn cadrul acţiunilor recensămāntului, pe baza informaţiilor primite de la comisiile teritoriale şi a constatărilor din deplasările pe teren;

    c) definitivează īmpărţirea īn sectoare şi secţii de recensămānt pe baza planului unităţilor administrativ-teritoriale din raza lor de activitate;

    d) definitivează tabelele cu personalul propus de către comisiile teritoriale la efectuarea lucrărilor recensămāntului şi le supun spre aprobare comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti;

    e) elaborează programul de organizare şi desfăşurare a instructajelor şi stabilesc termenele de realizare;

    f) organizează instructaje pe serii şi informează comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti despre modul de desfăşurare a instructajelor şi prezintă spre soluţionare, după caz, problemele deosebite sesizate;

    g) elaborează planul acţiunilor pentru popularizarea recensămāntului (prin presa locală, posturi locale de radio şi televiziune, conferinţe, expuneri, convorbiri etc.) şi īl supun spre aprobare comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti şi informează aceste comisii īn legătură cu modul de desfăşurare a acţiunilor de popularizare;

    h) primesc instrumentarul statistic şi materialele auxiliare şi le repartizează comisiilor municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale;

    i) elaborează şi propun spre aprobare graficele cu durată şi termenele la care prefecturile vor pune la dispoziţia comisiilor pentru recensămānt mijloacele de transport necesare pentru pregătirea şi efectuarea lucrărilor recensămāntului;

    j) informează comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti cu privire la modul de asigurare de către prefecturi şi primării a spaţiilor necesare desfăşurării activităţilor comisiilor municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale, precum şi asupra repartizării spaţiilor pentru depozitare, īn condiţii corespunzătoare, a materialelor de recensămānt;

    k) elaborează programul de monitorizare a stadiului lucrărilor pregătitoare efectuării recensămāntului şi stabilesc măsurile pentru remedierea lipsurilor constatate la nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor;

    l) īndrumă, verifică şi controlează activitatea personalului de recensămānt, īn cadrul vizitelor preliminare;

 

    m) īndrumă, verifică şi controlează, prin deplasări pe teren, modul de desfăşurare a lucrărilor de pregătire, īnregistrare şi centralizare a datelor recensămāntului;

    n) informează comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti īn legătură cu stadiul culegerii datelor şi eventualelor probleme deosebite (metodologice şi organizatorice) privind efectuarea recensămāntului;

    o) acordă asistenţă tehnică recenzorilor la culegerea datelor;

    p) soluţionează, clarifică şi acordă asistenţă de specialitate cu privire la efectuarea anchetei de control;

    q) verifică datele provizorii ale recensămāntului primite de la comisiile municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale şi asigură centralizarea datelor;

    r) asigură confidenţialitatea datelor şi utilizarea rezultatelor recensămāntului numai īn scopuri statistice;

    s) organizează recuperarea instrumentarului statistic şi a materialelor auxiliare aflate la comisiile teritoriale şi cele existente la personalul de recensămānt, īn vederea predării acestora, īn conformitate cu instrucţiunile Comisiei Centrale pentru Recensămāntul General Agricol;

    t) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat ale comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti;

    u) īndeplinesc şi alte sarcini pentru pregătirea şi efectuarea recensămāntului.

 

    ANEXA 7

 

    Fondurile necesare pentru pregătirea, organizarea, coordonarea şi efectuarea Recensămāntului General Agricol, precum şi pentru publicarea rezultatelor pentru perioada 2010 - 2012

 

                                                                   - mii lei -

 ______________________________________________________________________________

|          ORDONATORI DE CREDITE           |  TOTAL  |  2010  |  2011  |  2012 |

|__________________________________________|_________|________|________|_______|

| Secretariatul General al Guvernului, prin|         |        |        |       |

| bugetul Institutului Naţional de         |         |        |        |       |

| Statistică                               |  45.998 | 26.795 | 16.928 | 2.275 |

|__________________________________________|_________|________|________|_______|

| Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi    |         |        |        |       |

| Dezvoltării Rurale                       |  63.167 | 17.143 | 46.024 |     - |

|__________________________________________|_________|________|________|_______|

| Ministerul Administraţiei şi Internelor  |   6.850 |  2.575 |  1.275 | 3.000 |

|__________________________________________|_________|________|________|_______|

| TOTAL FONDURI:                           | 116.015 | 46.513 | 64.227 | 5.275 |

|__________________________________________|_________|________|________|_______|

 

                              ---------------